Tempura cu ciuperci și varză de Bruxelles

 

    După mese copioase de sărbători și nu numai,poate atunci când ți s-a urât cu carnea, iată o mâncare savuroasă, care te va sătura și te va face să uiți de carne. Legumele pot fi un substitut la carne dar....contează mult felul în care sunt preparate. Aluatul de tempura este de fapt un aluat similar cu cel al clătitelor,originar se pare din Japonia,dar diferit de aluatul clasic de pane care este un amestec de ou făină și apă. Tempura dă legumelor sau cărnii o textură ,exterioară pufoasă dar în același timp, foarte crocantă. Aripioarele Crispy KFC sunt făcute cu aluat tempura și tăvălite într-un pesmet tip panko(are o textură de firimituri)sau în fulgi de porumb ușor sparți. La acest preparat al meu, am folosit verzișoare de Bruxelles și ciuperci Champignon. Rețeta este una simplă fără cântăriri foarte precise,totul merge cam la ochiometru, cum îmi place mie să spun.
 
Timp de preparare :30'
Număr de porții :4
Dificultate: redusă
 
 
Ustensile și vase necesare:

 

 

  • o tigaie non-adezivă
  • un bol pentru legume
  • un bol pentru aluat
  • un vas de 4l cu capac pentru poșarea verzei
  • o paletă de spumuit
  • un tel tip pară
  • o tavă
  • hârtie absorbantă
 
Ingrediente:

 

 

  • 500g varză de Bruxelles
  • 500g ciuperci champignon
  • 150g făină albă de brâu
  • 150g amidon de porumb
  • 1 ou
  • o linguriță rasă de bicarbonat
  • sifon sau o apă foarte gazoasă,rece de la frigider
  • 5,6 cuburi de gheață
  • o linguriță rasă cu turmeric(este opțional, eu am folosit-o pentru o culoare aurie)
  • sare și piper după gust
  • pesmet Panko(opțional)
 
Mod de preparare:

 

 

  • 1.Am curățat verzișoarele de cotor și le-am tăiat în jumătate.
  • 2.Am poșat verzele în apă clocotită câteva minute,după care le-am pus în apă cu gheață.
  • 3.Am curățat ciupercile de pământ dacă este cazul,dar nu și de coajă și le-am tăiat în jumătăți.
  • 4.Am făcut aluatul de consistența celui de clătite dar puțin mai gros.
  • 5.Am pus o baie de ulei la încins în tigaie și cu mâna am luat mai multe verzișoare le-am tăvălit prin făină, le-am trecut prin aluatul de tempura și le-am dat drumul în uleiul încins bine. Aluatul se umflă frumos ,devine crocant și auriu în câteva secunde,se întorc legumele și pe cealaltă parte, după care se scot cu ajutorul paletei pe hârtie absorbantă. La fel am procedat și cu ciupercile.
Garnitura am preferat-o pe cea de cartofi natur. Se pot folosi tot felul de legume:dovlecei,vinete,fasole verde,bame,conopidă,brocoli,morcovi,etc.Trebuie doar ținut cont de textura legumelor, de exemplu conopida, brocoli,morcovii se blanșează, pentru o textură mai moale. Bun ,gustos,rapid!
 
Și cu suflet!