File fript de porc ,cu legume,cartofi copți și sos aioli

 

    Pentru că am poftit niște sos aioli,am făcut de data aceasta acest preparat votat în unanimitate de către toți mâncăii familiei.Unii vor spune, ce caută cartofii dacă sunt legume,dar zău că nu pot lipsi și am pus mai puțini,cât să treacă prin sosul aioli și să ne transmită acea textură cremoasă și aromată de la sos.
 
Timp de preparare:30'
Număr de porții:4
Dificultate: redusă
 
Folosesc ustensile și vase de gătit din gama iCook,apă eSpring,ulei presat la rece de floare,sare de mare.
 
Ustensile și vase necesare:

 

  • o tigaie non-adezivă pentru fript carnea  și sotat legumele
  • un curățitor de cartofi
  • un cuțit
  • o oală de 4l pentru fiert cartofii
  • un vas termorezistent pentru copt cartofii
  • blender vertical cu vasul lui, pentru sosul aioli
  • o formă  pentru platingul legumelor
 
Ingrediente:

 

  • sos aioli din o măciulie de usturoi(vezi rețeta la secțiunea SOSURI)
  • 8 felii de file de porc marinate în sos chermoulla(vezi rețeta la secțiunea SOSURI)sau condimentate după gust
  • o pungă de 450g de legume mexicane, congelate
  • o nucă de unt
  • o priză de rozmarin
  • frunze de pătrunjel
 
Mod de preparare:
 
  • 1.Mai exact,carnea a stat la marinat 2 zile în sos chermoulla(vezi rețeta la secțiunea SOSURI),după care am fript-o cu tot cu sos, într-o tigaie non-adezivă până s-a rumenit frumos.
  • 2.Am fiert legumele congelate și apoi le-am sotat în grăsimea de la carne, cu o nucă de unt,sare și piper.
  • 3. Am fiert al dente cartofii tăiați în bucăți mari,după care i-am copt la 200 grade în puțin ulei,rozmarin,sare piper, până s-au rumenit frumos.
  • 4.Am făcut sosul aioli cu blenderul în 1'și am pus pătrunjel proaspăt și tocat.
  • 5.Platingul din farfurie se dictează de la sine. Legumele le-am pus într-o formă pătrată de decor, pe care am sprijinit două felii de carne, trei bucăți de cartofi ,o lingură generoasă de sos alături și..... poftă bună!
Și cu suflet!