Pui în sos de tarhon și vin, cu garnitură de cartofi natur

 

    Un pui dolofan se cerea în oala mea și n-am rezistat  tentației. Mă bucur să văd că apare pe piață, carne care provine din păsări crescute în condiții apropiate de cele clasice, pentru că în primul rând, este vorba de sănătate, iar apoi de gust. Sunt ferme care cresc puii de carne la sol,cu cereale,fără...Vreau să cred că-i adevărat tot ce scrie pe ambalaj. Un lucru este cert și anume că pe lângă gust, carnea nu mai este umflată cu apă,că am pățit să pun carnea la fript și m-am trezit că a ieșit fiartă, de câtă apă s-a adunat în tigaie,iar pasărea a intrat la apă de a rămas un fel de verișoară cu vrabia! Dar să trecem la fapte. Tarhonul este o plantă cu aromă pregnantă, care poartă esența stepei rusești ale Siberiei și Mongoliei, patria lui. Șamanii mestecau frunzulițe de tarhon înainte de a face o călătorie în lumea spiritelor,spunându-i, iarba liniștii și a somnului,tarhonul fiind frate cu lăptuca cea adormitoare. Supa de tarhon este considerată un elixir al tinereții, deoarece curăță sufletul și trupul de toxine.
 
Timp de gătit :30'
Număr de porții: 6
Dificultate: redusă
 
Folosesc vase din sistemul de gătit iCook,apă eSpring,sare de mare,sau sare de Himalaia,ulei presat la rece,unt de 82% grăsime.
Ustensile și vase necesare:

 

  •  vasul wok cu capac Amway
  • oala cu capac de 4l pentru cartofii natur.
  • o lingură de lemn
  • un fund de lemn
  • un cuțit
  • o răzătoare cu pas mărunt pentru ceapă
 
Ingrediente:

 

  • un pui de 1,5kg
  • 2 cepe mari
  • 2,3 căței de usturoi
  • un ardei gras roșu mărunțit
  • o linguriță de curry
  • 2 lingurițe cu tarhon uscat
  • 2 frunze de dafin
  • 200ml  supă de pui
  • 200ml vin alb demisec
  • o lingură de ulei
  • o lingură cu unt
  • sare și piper alb, după gust
 
  • 1kg de cartofi pentru garnitură
  • frunze de pătrunjel
  • sare,piper
 
Mod de gătit:
 
  • 1.Am pus vasul wok cu uleiul și untul la încins, pe foc.
  • 2.Între timp am tranșat puiul și l-am prăjit pentru rumenire.
  • 3.Am scos carnea pe grătarul wokului și am pus  ceapa,usturoiul,ardeiul și restul de mirodenii.
  • 4.Am pus din nou carnea,am învârtit-o de câteva ori în amestecul format,am pus supă de pui,vinul și...capacul. Aceste vase reduc foarte mult timpul de fierbere și de asemenea păstrează cu mai mult de 30% proprietățile ingredientelor,vitamine minerale. Când a început să dea în clocot,am redus focul la minimul minimului, așa încât să nu mai joace capacul. Se crează un inel de apă între capac și vas și totul fierbe așa ca pe vremuri, la foc molcom. După 15' am închis focul și am lăsat capacul,pentru că se continuă fierberea. Dacă se lasă vasul cu capacul pus, la răcirea lui completă,capacul se poate scoate doar prin reîncălzirea mâncării,adică se sigilează ermetic vasul. La fel procedezi cu cartofii natur.Care-i avantajul? Poți să le pui pe toate în vas deodată și până te pregătești dimineața de plecat,au trecut cele 15 minute, ai închis focul și după masă când vine toată lumea acasă,încălzești puțin vasele, scoți capacele și ai o mâncare proaspătă gustoasă și cu minimul de efort.
Și cu suflet!