Șnițel de ceapă cu cașcaval și garnitură de ciuperci
 
 
   Banala ceapă, poate fi și ea o vedetă în farfurie și încă una de succes. Dacă nu-i carne, uite că se poate mânca un șnițel gustos din...rondele de ceapă. Ceapă cam are toată lumea acasă,acuma cașcavalul și niște ciuperci le găsim .... la prăvălia din colț. Această rețetă se poate prepara și de post,asta însemnând că se folosește un cașcaval vegetal,iar crusta de la șnițel poate fi din pesmet,boia,curcumă,sare,piper și  ulei,ca să se lipească. Iar la ciuperci,sosul se poate face cu făină desfăcută cu o supă de zarzavat, cu mult pătrunjel și sunt sigură că vă va place gustul. Rețeta de azi este de dulce,pentru că am folosit smântână și ou.
 
Timp de preparare: 1h
Timp de gătit: 20'
Număr de porții: 4
Dificultate: redusă
 
Folosesc vasele din sistemul de gătit iCook,apă eSpring,ulei de floare presat la rece,sare de Himalaya sau sare de mare.
Ustensile și vase necesare:

 

 

  • O tigaie non-adezivă
  • boluri pentru ingrediente
  • un cuțit
  • un fund de lemn
  • o clemă pentru manevrat șnițelele
  • un tel mic pentru bătut ouăle
  • o paletă
 
Ingrediente:
 
  • 2 cepe mari și rotunde
  • 2 ouă
  • o lingură cu unt
  • un pachet de cașcaval feliat
  • pesmet
  • făină
  • o linguriță de turmeric
  • o linguriță de boia dulce
  • o linguriță de schinduf(opțional)
  • o linguriță de semințe de susan(opțional)
  • sare și piper după gust
Mod de gătit:
 
  • 1. Am curățat cepele de coajă și le-am feliat rondele groase cam de 5mm.
  • 2. Am tăiat fâșii de cașcaval de aceași grosime cu rondelele de ceapă și am înlocuit câte un inel de ceapă cu câte o feliuță de cașcaval.
  • 3.În pesmet am pus mirodeniile uscate,iar în ou doar sare și piper.
  • 4.Am luat pe paletă câte un șnițel(paleta m-a ajutat să nu se desfacă rondelele la manevrat) l-am trecut cu grijă prin făină,ou, pesmet și l-am prăjit în ulei și unt,ca pe orice șnițel. Nu vă pot spune cât de gustoasă-i combinația. Ceapa devine dulce,iar cașcavalul se contopește cu rondelele de ceapă unindu-le și dacă nu tai și nu guști, nu ști ce ai în farfurie.
  • 5.Iar ciupercile,sotate,cu sare,piper,turmeric, apoi adăugat un pap de făină cu smântână și la urmă frunze de pătrunjel.
Și cu suflet!