Pateuri cu șunculiță,mazăre,ciuperci

 

    Am primit o comandă de la băieții mei. Mama, ceva pateuri de-alea bunnee!!!  Și m-am conformat. Fuga la congelator și frigider,după aluatul de foietaj și să văd ce umplutură am. Am scos o punguță de mazăre congelată,o conservă de ciuperci,un pachețel de cubulețe de șunculiță,o bucată de cașcaval și...la treabă.
 
Timp de preparare :1h
Număr de bucăți: 17,20
Dificultate: ușoară
 
Ustensile și vase necesare:

 

  • o tigaie non adezivă
  • o crăticioară de 1l,  pentru fiert mazărea
  • o lingură de lemn
  • un rol pentru tăiat aluatul
  • o pensulă și un bol pentru uns cu ou pe deasupra
  • o tavă
 
Ingrediente:

 

  • un pachet de aluat de foietaj de 800g
  • 200g mazăre congelată
  • 200g șunculiță(a mea a fost și afumată)
  • o conservă de ciuperci tăiate
  • o lingură cu amidon
  • 200ml lapte
  • o linguriță de garam masala(un mixt de condimente de origine indiană,se găsește la magazinele naturiste)
  • semințe de chimen și de floarea soarelui
  • un ou
  • sare și piper după gust
 
Mod de preparare:

 

  • 1.Am lăsat să se decongeleze aluatul la temperatura camerei. Asta a durat cam jumătate de oră.
  • 2.Am pus la fiert mazărea în puțină apă cu sare.
  • 3.Am tras  șunculița la tigaie, după care am pus ciupercile și mazărea fiartă și scursă.
  • 4.Am desfăcut amidonul cu laptele, zeama de la conserva de ciuperci,mirodeniile, am turnat totul în tigaie și am fiert până s-a îngroșat bine.
  • 5.Până s-a răcorit umplutura ,am tăiat aluatul cu rolul ce face grilaj, în bucăți mari,au ieșit 17 bucăți.
  • 6.Am pus pe fiecare bucată o lingură de umplutură și am pliat aluatul în două, tip pateu.
  • 7. Le-am uns cu ou pe deasupra,am presărat chimen și semințe de floarea soarelui și am copt totul la 220 de grade(conform instrucțiunilor de pe ambalajul aluatului),30 de minute sau până se rumenesc frumos pe deasupra. Imediat ce am scos tava din cuptor, am răzuit cașcaval peste pateuri pentru a se lipi de ele, cât sunt fierbinți.
Și cu suflet!