Salată orientală Tatiana, 2

 

    Ouăle fierte tari sunt multe,mai ales în perioada sărbătorilor de Paști și eu le dau o întrebuințare pentru a nu se învechi și de asemenea pentru a ne menaja organismul de un consum prea mare de ouă. Așa că repede fac câte o salată sau cartofi clădiți,deci ceva în care necesită ouă fierte mai multe. De data aceasta, am făcut această salată în care vedeta, este leurda proaspătă și crocantă. Recomandarea nutriționoștilor este de a consuma legume din o paletă de culori cât mai diferită. Astfel am ales,leurda,ceapa roșie,rodia,castravete,măr,cremă de brânză de vaci,și două mai interzise,maioneza și afumătura de pui. Aceste rețete sunt pentru oamenii care nu au probleme de sănătate și pentru cei care au,  pot înlocui maioneza cu iaurt și afumătura cu un piept fiert de pui.
 
Timp de preparare: 15'
Număr de porții:6
Dificultate: redusă
 
Ustensile și vase necesare:

 

  • un blender vertical cu vas, pentru prepararea maionezei
  • o lingură de lemn
  • un fund de lemn
  • un cuțit
  • un castron pentru depozitarea salatei
 
Ingrediente:

 

  • 1kg de mere
  • o pulpă afumată de pui
  • 4 ouă fierte tari
  • o linguriță de schinduf
  • o legătură de leurdă
  • un mănunchi de cepșoară sau ceapă verde
  • maioneză din 1 ou întreg(vezi rețeta Maioneză la minut, la secțiunea SOSURI)
  • 2 cepe roșii
  • 4,5 castraveciori murați
  • zeama de la o lămâie
  • 200g cremă de brânză
  • o rodie
  • sare și piper după gust
Mod de preparare:

 

  • 1.Am feliat merele necurățate de coajă pe care le-am stropit cu zeama de lămâie,castraveciorii,ceapa,ouăle.
  • 2.Am tăiat în cubulețe carnea,leurda în fâșii și schinduful cu cepșoara le-am amestecat cu crema de brânză.
  • 3.Am făcut maioneza și am amestecat-o cu restul de ingrediente,ultimele fiind boabele de rodie pe care le-am scos din coajă bătând-o ușor cu o lingură,sare și piper.
Și cu suflet!