Ruladă afumată din cap de porc,trufandalele bunicilor

 

   Avem și avantaje de la frig în sezonul de iarnă. Iată ce se mai poate face dintr-un cap de porc,că se găsește pe toate drumurile,cu un preț la care nici nu te mai uiți oricât de strâns ai fi. Acuma nu-i întrebăm pe specialiștii responsabili cu sănătatea noastră, dacă s-o mâncăm sau nu,că știm răspunsul dinainte. Am totuși o nelămurire la care nu am găsit răspuns. Străbunicii și bunicii noștri mâncau ce aveau prin grădină și ogradă. Nu aveau frigider, dar aveau carne și cârnaț și oase de ciorbă și toate erau sărate, afumate sau prăjite și puse în untură. Ce ulei?! Unsoarea, cum se spune pe la noi sau untura, cum se știe de majoritatea oamenilor era baza de gătit. Și acum întrebarea: Cum se face că nu sufereau de surplus de colesterol și nici de tensiune sau subtensiune și nici fierea nu-și făcea de cap și țuica din prunele grădinii cu vinul casei erau singurele medicamente?!!! Și-au trăit bine mersi, până la vârste înaintate, cu putere de lucru. Sigur că pe ici pe colo, mai erau și excepții dar EXCEPȚII și erau doar 3 farmacii în tot orașul și acum...n-am nimic cu nimeni,dar sunt sigură că se mai gândesc și alții la asta.

 

Timp de pregătire:20'
Timp de preparare: fiert 3h,fezandare 2 zile,o zi zvântare,2ore de fum cu pauză de o zi între ele.
Număr de bucăți:o ruladă de 30cm lungime și 9,10cm diametru(rulada strânsă tare)
Dificultate: medie

 

 

Ustensile și vase necesare:
 
  • o oală de 15l pentru fiert capul
  • un fund de lemn sau o tavă
  • bol pentru baiț
  • un cuțit
  • două pungi groase  de plastic(am folosit pungi de 60 l pentru gunoiul menajer) 
  • ață de bucătărie
  • o foarfecă
  • o tavă veche pentru rumeguș
  • rumeguș din lemn de esență tare(cât încape într-o pungă de  1 kg)
  • o crenguță de cimbru și rozmarin
  • doi pumni de mălai de porumb
 
Ingrediente pentru fiert carnea:
 
  • o jumătate de cap de porc(cam 2,5kg)
  • 2 morcovi
  • un păstârnac
  • un pătrunjel
  • o țelină mică
  • un ardei gras alb
  • 4 frunze de dafin
  • 3 măciulii de usturoi
  • o ceapă mare
  • o lingură cu boabe de piper
  • o linguriță cu boabe de enibahar
  • o linguriță cu coriandru
  • sare și piper după gust
  •  
Ingreddiente pentru baiț:

 

  • 2 măciulii de usturoi
  • o linguriță cu boabe de coriandru
  • o linguriță cu piper
  • o lingură rasă cu boia dulce
  • o linguriță de cimbru
  • o linguriță cu boia iute
  • 2  linguri cu untură topită
  • sare după gust
     
 
Mod de preparare:

 

  • 1.Am pus carnea în apă rece o noapte ca să iasă sângele.
  • 2.Am pus carnea la fiert și am spumuit-o. Am adăugat apoi mirodeniile.
  • 3.Când aproape s-a fiert, am adăugat verdețurile. Am fiert-o până vine ușor jos de pe oase.
  • 4.Am scos oasele cu grijă, fără să mărunțesc prea mult carnea și doar partea mai grasă am împărțit-o peste toată bucata.
  • 5.Am făcut un baiț din ingredientele de mai sus prin frecare în mojar. Astfel am obținut o pastă.
  • 6.Cu această pastă de baiț am uns carnea bine, bine și am lăsat-o să se răcească pentu a o putea rula fără să iasă baițul afară.
7. Am rulat strâns carnea cu ajutorul unei pungi de plastic,apoi am mai rulat-o o dată  în altă pungă  și am legat capetele. Apoi, am legat toată rulada cu ață alimentară și am mai strâns rulada și  cu ața. Așa am lăsat-o la fezandat 2 zile după care am scos folia,am mai lasat-o să se zvânte o zi și am afumat-o de două ori câte o oră. Nu am afumătoare, dar am un aragaz  vechi în curte și în tava lui am pus rumegușul cu crenguțele de mirodenii,am făcut o gaură în mijlocul rumegușului din tavă, am pus jar și l-am acoperit parțial cu mălai care dă culoare frumoasă roșie,am închis ușa și gata. Se mai poate improviza și în casă într-o tavă mai înaltă cu un grătar la mijlocul ei pentru a pune carnea, pe fundul tăvii pus o bilă din folie de aluminiu cu rumeguș,mirodenii și câteva găuri pentru ca să iasă fumul ,iar tava acoperită bine cu folie pentru a sta fumul înăuntru. Se pune tava pe foc mic și se lasă cam o jumătate de oră.  Am făcut-o pentru ziua soțului meu,că se potrivește cu frigul de afară,11 ianuarie!
După afumare!
Și cu suflet!