Sos scordolea

 

   Un sos cu specific grecesc ,denumirea venind din cuvântul grecesc skordalia,care înseamnă o pastă obținută din usturoi,piure de cartofi,nuci,migdale,miez de pâine,sau pesmet și totul frecat cu ulei de măsline până la o consistență cremoasă,la urmă adăugându-se zeamă de lămâie sau oțet. Acest sos se pretează cu precădere la pește și fructe de mare. Iată și varianta mea.
 
Timp de preparare :15'
Dificultate: redusă
 
Ingrediente:

 

  • 5 căței de usturoi
  • 100g de nuci mărunțite fin
  • un corn mare(are un miez mai pufos decât miezul de pâine)
  • 200ml lapte
  • 200ml ulei de măsline
  • 1 ou(opțional)
  • zeama de la o lămâie
  • sare și piper alb ,după gust
 
Mod de preparare:

 

  •   Am pus cornul la înmuiat în lapte cam 10' și între timp, am mărunțit nuca și usturoiul,apoi am stors cornul și l-am adăugat și pe el și am blendat totul cu ulei pus câte puțin, ca la o maioneză. Eu am pus și un ou întreg, pentru că totul capată o textură mult mai fină și mai cremoasă,ultimele ingrediente fiind zeama de lămâie,sarea și piperul. Se poate face acest sos și cu piure de cartofi, asta în cazul în care se dorește un alt gust și o cantitate mai mare de sos. Prietenii cei mai apropiați sosului fiind, peștii și fructele de mare. Eu am servit sosul cu macrou umplut,găsești rețeta la secțiunea PEȘTE ȘI FRUCTE DE MARE.
  • Am mai servit și ca aperitiv, sosul scordolea și crema de somon, sub forma unor găluște făcute cu două linguri, alături de felii de pâine de secară, unse cu unt și felioare de sfeclă și ardei iute murat.

 
Și cu suflet!