Bine aţi venit pe site-ul meu!
Întotdeauna când te apuci să găteşti ceva, înainte de lucru spune o rugăciune adresată Maicii Domnului şi Sfântului Bucătar al Cerului, Eufrosin, pentru ca bucatele să iasă gustoase şi treaba bine. La urmă, fă semnul crucii peste bucate şi dacă poţi arde şi două, trei bucăţele de tămâie pentru a alunga tot ce-i rău.
O maicuță de la schitul Iezer a spus-o! Pornind de la ceea ce am învățat în decursul anilor de acasă de la femeile din familie și din experiența mea de gătit pentru familia mea , m-am gândit să transmit și altor semeni, bucuria și satisfacția unei farfuri care te îmbie cu savoarea ei. Gătitul pentru mine înseamnă mai mult decât a mânca ceva ,înseamnă a avea grijă de tine și de cei care au încredere în tine, pentru că sunt consumatorii la ceea ce le pui pe masă. Responsabilitatea este mare, pentru că sănătatea mea și a familiei, se află în mâinile mele. Sunt sigură că și dumneavoastră cititorii acestui site, îmi împărtășiți, spusele. Sunt convinsă că au trecut vremurile în care nu ne uitam ce scrie pe ambalaje, pentru că ne lăsam furați de aspect. Astăzi, am învățat că trebuie să acordăm o atenție deosebită la ceea ce cumpărăm pentru a mânca,că-i de la piață sau de la supermarket,este egal.Țăranul român încă trudește pentru a aduce la piață rodul muncii lui. Morcovii lui, nu lucesc și nu-s toți drepți de parcă ar fi fost făcuți la strung, dar sunt în schimb de un roșu și un gust morcovesc,proprietăți date de pământul în care au crescut și nu de vopsele. Cândva, pe vremea când la noi bătea vântul prin așa zisele alimentare și aprozare, am fost într-un super marchet în occident și am rămas năucită de ce se vindea acolo. Usturoi gata curățat în borcănele,verdețurile curățate, fără viermi și spălate,mai tot ce aveai nevoie de dus acasă și de pus în oală, erau ambalate, luceau și de fapt ...te păcăleau. Ce târziu am înțeles că toate acestea au fost de fapt himere și că realitatea trebuie să fie alta, adică acceptă că natura nu măsoară și nu îndreaptă, ci dă, după cum i-ai dat și ai prețuit-o! În timp ce distrugem fără nici un complex tot ceea ce înseamnă natură în jurul nostru,încă îi suntem înferiori din toate punctele de vedere. Ce-ai semănat aceea culegi! Este atâta rutină și atât de puțin adevăr,dar pentru adevărul acesta puțin și rar, merită să trăim. Noi oamenii, putem să concepem o existență echilibrată și merită să luptăm pentru acest lucru, dacă vrem să nu plătim tribut greu pentru neglijarea sănătății. Să ne amintim mereu, că viața este arta de a desena fără radieră și este un voiaj spre acasă. Mai bine să murim uzați, decât să murim ruginiți. Și să ne amintim mereu că trebuie să gătim,
Și cu suflet!
Această secţiune, vă permite să vizualizaţi printr-un click în partea stângă a paginii pe REȚETELE MELE, toate categoriile de reţete cu conţinutul şi pozele lor. Fiecare categorie, are familia ei de reţete.Tot ce trebuie să faceţi,este să daţi click pe ele şi mai rămâne să vă delectaţi cu pozele şi conţinutul. Ingredientele folosite la preparate, sunt proaspete sau conservate de mine, pentru a fi sigură că mâncarea este cât mai curată. Se știe că orice produs cu cât este mai procesat cu atât este mai puțin sănătos. Congelarea este una din modalitățile de a avea în mijlocul iernii,savoarea și gustul unor legume sau fructe din grădină. La secțiunea CONSERVE ȘI MURĂTURI, găsiți procedurile mele de conservare.
Tag-uri
Ştiri
Website lansat
26.08.2013 13:36Sondaj
Ce va place de pe acest site?
Dată:: 16.03.2022
Subiect:: Glitter Finance
You have recently received a letter about the CEO of Glitter Finance David (Ilya) Dobrovitsly. We would like to inform you that the conflict has been resolved. The information we sent originally was incorrect and the parties have amicably resolved differences.
Dată:: 01.02.2022
Subiect:: Online trading/profit recovery
Hello
I'm Diane Angelori, online trading expert. I want you to know that Online trading (Crypto, Forex and Binary option) is a good thing if you have a good trading strategy, I use to loose a lot of funds in online trading before I got to where I am today. If you need assistance on how to trade and recover back all the money you have lost to your broker and want to be a successful online trader like me, write to me via email below to get an amazing strategy.
If you are having problems withdrawing your profit from your Crypt, Forex or Binary option trading account even when you were given a bonus, just contact me, I have worked with some Trade, Regulatory Agencies for 9years, and I have helped a lot of people get back their lost funds from their stubborn brokers successfully and I won't stop until I have helped as many as possible. For more info you can contact me via my email address: angeloridiane@gmail.com
Dată:: 22.01.2022
Subiect:: I want to meet serious man...
Hello all, guys! I know, my message may be too specific,
But my sister found nice man here and they married, so how about me?! :)
I am 23 years old, Elena, from Romania, know English and Russian languages also
And... I have specific disease, named nymphomania. Who know what is this, can understand me (better to say it immediately)
Ah yes, I cook very tasty! and I love not only cook ;))
Im real girl, not prostitute, and looking for serious and hot relationship...
Anyway, you can find my profile here: https://recfuetelr.tk/chk/1
Dată:: 17.01.2022
Subiect:: Bulk supply
Dear Director,
We are interested in your products. Please contact us if your company can handle a bulk supply of your products to Cameroon.
Please send your reply to Hrhbahmbi@adminoiedc.org
Regards
HRM Bah Mbi
Dată:: 20.12.2021
Subiect:: Единый сервис услуг Саранска
Домашнее хозяйство, даже в небольшой квартире-студии, требует постоянного внимания. В доме всегда есть что исправить или починить: поклеить обои, положить плитку или установить дверь. Для решения разных бытовых проблем, можете воспользоваться услугой
на нашем сайте "БОЛЬШОЙ МАСТЕР" — работаем в Саранске и Мордовии.
Dată:: 09.11.2021
Subiect:: Good site
gateste-cu-suflet.com tyrueoswkdhfbjksdhbdvsddnajkmkxdbfsdjdfadladabfhghgdhsjkd
Dată:: 08.11.2021
Subiect:: Hello Admin!
Hei. Toate fotografiile ?i videoclipurile mele aici https://localchicks3.com/?u=41nkd08&o=8dhpkzk
Dată:: 17.10.2021
Subiect:: Want more customers for your business?
Good day! gateste-cu-suflet.com
We suggesting
Sending your message through the feedback form which can be found on the sites in the contact section. Feedback forms are filled in by our program and the captcha is solved. The profit of this method is that messages sent through feedback forms are whitelisted. This method raise the chances that your message will be read.
Our database contains more than 27 million sites around the world to which we can send your message.
The cost of one million messages 49 USD
FREE TEST mailing Up to 50,000 messages.
This message is created automatically. Use our contacts for communication.
Contact us.
Telegram - @FeedbackMessages
Skype live:contactform_18
WhatsApp - +375259112693
We only use chat.
Dată:: 06.09.2021
Subiect:: Мы поможем вам в лечении данных заболеваний
Мы поможем вам в лечении данных заболеваний
Мы вынесли самые востребованные услуги на главную страницу,
но у вас также есть возможность ознакомиться с полным перечнем предоставляемых услуг, нажав на кнопку "Показать все". Надеемся, что вы достойно оцените качество нашего сервиса